Si cum anotimpul se apropie de sfarsit, o ultima fotografie de sezon, care combina intr-un fel motivele din ultimele fotografii: o toamna cum eu nu am mai vazut pana acum, si doi cai aflati parca in costum de camuflaj :-).
2 comments:
ishtar
said...
O incredibila toamna.... unica... intr-adevar. Nici eu nu am mai vazut o astfel de toamna. Cred ca a fost o toamna din povestea de care am vorbit.
Azi m-am plimbat prin parcul Carol, printre aromele si culorile tomatece. Nu stiu de ce, toamna pentru mine e anotimpul in care scot din cutiuta lor prafuita amintirile. De data aceasta cu bunicul, a carui zi de nastere ar fi fost la inceputul lunii. Stateam la etaj in capul scarilor lungi, lemnoase, cu urechile palnii si ii ascultam ritualul. Mai intai pasii grei calcau ferm pe podeaua scartaietoare a sufrageriei, mai apoi se opreau si se auzea fasaitul discului, din care se raspandea prin aer fermecata vocea Nanei Mouskouri, acompaniata de vocea de bas a bunicului. Atunci, copilul din mine tropaia precum caii salbatici, pe fiecare din scari sarind parca peste timp, atunci cand timpul era mic ca si mine, pana in bratele albe ale bunicului care ma astepta sa cantam impreuna , ca intr-un duet pe scena operei…Peste timp, presarate in praful ruginiu al frunzelor din parc, amintirile incalzesc motorul inimii, ca sa poata sa mearga mai departe pe drumul sau… http://www.youtube.com/watch?v=iqxQj9DwmEE&feature=player_embedded#
2 comments:
O incredibila toamna.... unica... intr-adevar. Nici eu nu am mai vazut o astfel de toamna. Cred ca a fost o toamna din povestea de care am vorbit.
Azi m-am plimbat prin parcul Carol, printre aromele si culorile tomatece. Nu stiu de ce, toamna pentru mine e anotimpul in care scot din cutiuta lor prafuita amintirile. De data aceasta cu bunicul, a carui zi de nastere ar fi fost la inceputul lunii. Stateam la etaj in capul scarilor lungi, lemnoase, cu urechile palnii si ii ascultam ritualul. Mai intai pasii grei calcau ferm pe podeaua scartaietoare a sufrageriei, mai apoi se opreau si se auzea fasaitul discului, din care se raspandea prin aer fermecata vocea Nanei Mouskouri, acompaniata de vocea de bas a bunicului. Atunci, copilul din mine tropaia precum caii salbatici, pe fiecare din scari sarind parca peste timp, atunci cand timpul era mic ca si mine, pana in bratele albe ale bunicului care ma astepta sa cantam impreuna , ca intr-un duet pe scena operei…Peste timp, presarate in praful ruginiu al frunzelor din parc, amintirile incalzesc motorul inimii, ca sa poata sa mearga mai departe pe drumul sau… http://www.youtube.com/watch?v=iqxQj9DwmEE&feature=player_embedded#
Post a Comment